Citate

„Relaţiile, de orice fel, sunt precum nisipul pe care îl ţii în mână. Dacă îl ţii uşos în căuşul deschis, el rămâne acolo unde este. Dar în momentul în care strângi mâna ca să nu-l laşi să scape, nnisipul ţi se strecoară printre degete. S-ar putea să mai rămână ceva, dar cea mai mare parte din el se risipeşte. Aşa este şi o relaţie. Dacă o ţii uşor, o respecţi şi îi oferi libertate celeilalte persoane, este foarte probabil să rămână aşa cum este. Dar dacă o ţii prea strâns, eşti prea posesiv, relaţia îţi scapă printre degete şi este pierdută.”
Kaleel Jamison
„Unii oameni intră în viaţa noastră şi ies repede. Alţii rămân o vreme şi-şi lasă amprenta pe inima noastră. Şi nu mai suntem niciodată cum am fost cândva.”
Kirberger în „Supă de pui pentru suflete tinere”
„Familia – acea caracatiţă dragă din ale cărei tentacule nu reuşim niciodată să scăpăm şi, în adâncul inimii noastre, nici nu dorim de fapt să scăpăm.”
Dodie Smith
„Cu fiecare trăire, câştigi tărie, curaj şi încredere cu ajutorul cărora chiar nu mai ai nevoie să ştii cum arată teama. Poţi să-ţi zici: Am trecut prin grozăvia asta. Pot suporta orice de-acum încolo.”
Eleanor Rousevelt

culese cu grija

„Ia cu tine surâsul unui orb obsedat de ţipetele sinistre ale fantomelor, ia cu tine lacrimile unei orfane urâţite de cruzimea oamenilor, ia cu tine rugîciunea unui deţinut pe care temnicerii l-au redus la muţenie...ia-le cu tine în trecerea ta prin viaţă.”
„Numai când îţi vine să strigi cu adevărat şi nu o faci, strigi cu adevărat.”
„De ce să fii disperat? Pentru ce să renunţi la luptă? O lacrimă, o rugăciune pot schimba cursul evenimentelor. Un fragment de melodie poate conţine toată bucuria lumii, eliberând-o, acţionând asupra destinului.”
„...aproape toamnă...pe pământ şi în suflet...E târziu... Se aud ecouri de distrugere din depărtări, dar ecoul dragostei Lui e mai puternic decât toate ecourile pământului... Cum îmi trăiesc eu viaţa şi cu tine amplifică ecoul Lui sau îl estompează...
...aproape toamnă...aproape întuneric...aproape...”
„Pământul ne ajută să ne cunoaştem pe noi înşine mai profund decât toate cărţile...pentru că ni se potriveşte. Omul se descoperă pe sine atunic când îşi măsoară puterile cu obstacolele.”
„Adevărata putere stă în supunere faţă de planurile lui Dumnezeu, indiferent dacă această supunere înseamnă cruce.”
„Poartă Tu rănile acestea făcute în adânc...Poartă-le Tu în rănile din mâinile Tale... Poate aşa ne va fi mai uşor să le ducem pe cale.”
„Adevărul nu insultă, ci serveşte duşuri reci prostiei calde.”
„Cuvintele te învaţă, exemplele te pun în mişcare.”
„Nu întotdeauna suntem din ţara care ne-a văzut născundu-ne şi de aceea căutăm adevărata noastră patrie. Cei care sunt făcuţi în felul acesta se simt ca exilaţi în oraşul lor, străini lângă căminul lor şi munciţi de o nostalgie inversă.” (M.Eminescu)
„Închid pleoapele şi ascult...De pacea largă legănat mi-adoarme sufletu-mpăcat/Ca un copil ce-a plâns prea mult.”
„Pot să iubească săracii, nebunii, chiar şi cei falşi, dar niciodată cei ocupaţi.”
„Paşii se opresc. Mă caut în amintire: de unde vin? Mă caut în zare: unde merg? Mă caut în pulberea pământului şi printre hârburi de cer: cine sunt?”
„Pisica nu prinde şoareci cu clopoţelul la gât.”
„Spre Tine, Doamne, gândul îmi înalţ...Nici flori, nici aur nu mi-ai pus în smalţ. Nici ghiare. Tu mi-ai dat în loc de ele doar conştiinţa mişeliei mele.”
„Suferinţa nu e niciodată fără sens pentru că Dumnezeu Însuşi a suferit.”
„Oamenii se întâlnesc şi se cunosc. Apoi se despart. Se despart pentru că au făcut imprudenţa de a se cunoaşte. Se despart, dar nu se uită.”
„Dragostea îşi dă seama instinctiv de ceea ce are nevoie omul care suferă. Nu poţi rămâne indiferent când acela pe care îl iubeşti are capul plecat.”
„Doamne!...Câtă tristeţe şi frunză! Te dărui şi n-ai cui!...Te dărui...nimănui!”
„E mai bine să pierzi unele bătălii în lupta pentru visurile tale, decât să fii înfrânt fără a şti măcar pentru ce lupţi.”
„...de răni fac haz cei nerăniţi cândva.” (Shakespeare)

Înţelepciunea exprimată în cuvinte

"Ne spunem totdeauna ADIO, fără să ne părăsim vreodată." Catherine Clement

"Toate vin la timpul lor pentru cine ştie să aştepte." Lev Tolstoi, Război şi pace

"Amintirile sunt asemenea cărţilor din bibioteca ta. Cauţi câte una când nu mai ai nimic nou de citit."

"Prostia nu are ţară şi fiecare o duce cu dânsul de unde vine."

"E greu să uiţi trecutul cât încă mai trăieşti."

"Când cineva nu înţelege o privire, cu atât mai puţin va înţelege o lungă explicaţie."

"Gloria clădită pe minciună devine curând o povară nesuferită." Mark Twain

"Mi se părea inuman să-i dărâm fortăreaţa după ce o apărase atât de vitejeşte, dar înfrânţii nu cunosc mila." Mark Twain

"E mai bine să meriţi laude şi să nu le primeşti, decât să le primeşti fără să le meriţi." Cezanne

"Cred în creştinism aşa după cum cred că soarele a răsărit; nu doar pentru că văd, ci şi pentru că mulţumită lui văd toate celelalte lucruri." C.S.Lewis

"A avea credinţă în seamnă a crede în ceea ce nu vezi, iar răsplata pentru această credinţă va fi să vezi ceea ce crezi." Sf.Augustin

"Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să aştepţi alt rezultat."

"Dumnezeu nu se grăbeşte niciodată, dar ajunge întotdeauna la timp."

E COOL să vorbeşti corect româneşte!

[...]limba, alegerea şi cursivitatea expresiunii în expunerea vorbită sau scrisă e un element esenţial, ba chiar un criteriu al culturii [...] şi măsurariul civilizaţiunii unui popor [...]
Mihai Eminescu

„Să fii în trend” în diferite domenii ale vieţii, a devenit o prioritate a societăţii contemporane. Nimic rău în asta! Uneori însă, în lipsa unei bune cunoaşteri a unor parametri, intervine snobismul cultural, barbarismul şi chiar incultura. De la tehnologia modernă, care devine din ce în ce mai pretenţioasă şi pentru care suntem dispuşi să investim mai mult chiar decât ne permitem, până la adoptarea unui limbaj dominant, suntem martorii unui limbaj „anglicizat” din care generaţiile părinţilor noştri nu mai înţeleg mare lucru, deoarece limba maternă s-a transformat într-o rom-engleză „pocită”, fără norme generale, ci doar aplicate de la individ la individ şi lipsită de coerenţă. Pe lângă invazia de neologisme folosite incorect, există dificultăţi în uzul obişnuit al vorbirii. De la simple dezacorduri, până la pleonasme şi construcţii ilogice, în diferitele categorii de vorbitori, utilizarea limbii române lasă de dorit.
Să nu uităm însă că mai mult decât orice, suntem poporul lui Dumnezeu, care Îşi doreşte ca vorbirea noastră să fie „dreasă cu sare”, curată, clară şi plăcută. Recitind expresia eminesciană de debut, o vorbire îngrijită exprimă identitatea noastră ca popor, şi mai mult decât atât, identitatea noastră ca individ.
Ne putem bucura în prezent de adevărate facilităţi de comunicare (mess, mail, SMS), dar asta nu înseamnă că avem dreptul de a schimba şi de a „poci” limba doar din dorinţa de a fi „inovatori”.
Aceste câteva rânduri vin din partea unei iubitoare de limbă. Sunt adepta unui limbaj prescurtat pe mess sau în SMS, pentru economia de spaţiu, nu sunt împotriva termenilor străini asimilaţi corect în limbă, sunt de asemenea deschisă spre inovaţii lingvistice corecte. De aceea, îmi permit să vă provoc: haideţi să vorbim corect româneşte, deoarece aşa e...în trend! Da, aţi auzit bine! E COOL să vorbeşti corect româneşte!:) Ideea nu îmi aparţine, ci este un proiect lansat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru a încuraja o vorbire corectă şi un limbaj îngrijit.
Să abandonăm aşadar poziţia de a stabili noi anumite norme şi să lăsăm specialiştii în domeniu să-şi facă treaba! Iar noi să nu facem altceva decât să învăţăm să ne vorbim clar şi corect limba!
PLEONASMUL
Începem cu pleonasmul care este arhicunoscut. Chiar dacă nu este o greşeală care să ţină strict de limbă, pleonasmul, prin redundanţa care îl defineşte, reprezintă un inconvenient din punct de vedere fonetic. Ca definiţie, pleonasmul constă în folosirea în exces a unor expresii diferite pentru comunicarea aceluiaşi sens.
Câteva exemple: aversă de ploaie, cicatrizarea rănii, cult religios, cutremur de pământ, dată calendaristică, drum rutier, intemperiile vremii, sectă religioasă, zvon fals, mujdei de usturoi etc. Şi lista este foarte luungă!! O puteţi completa şi voi fără probleme! Pleonasmul poate fi evitat dacă am cunoaşte sensul cuvintelor pe care le folosim, iar DEX-ul rezolvă această problemă. Un sfat ar fi să achiziţionaţi şi un Dicţionar de pleonasme, care v-ar ajuta să înţelegeţi mai mult despre acest subiect şi, de ce nu?!... să îl evitaţi!
CACOFONIILE (provenienţă grecească: kakos = rău, urât şi phone = sunet, însemnând sunet urât).
Ca şi pleonasmul, cacofoniile nu intră în categoria greşelilor de limbă, ci ţine de aspectul fonetic. Un fenomen frecvent întâlnit sunt (falsele) cacofonii evitate prin intercalări aberante (Erori flagrante de exprimare, Radiografie critică a limbajului cotidian, Ilie-Ştefan Rădulescu, ed. Niculescu, Bucureşti, 2007). Alăturarea lui şi în gruparea ca şi (admisă de normă ca locuţiune prepoziţională, în structura unui complement circumstanţial de mod comparativ de egalitate: „Ca şi el de interesat.”), folosită de numeroşi vorbitori în locul prepoziţiei ca, cu scopul evitării unei cacofonii: „Ce aţi putea face ca şi candidat la funcţia de primar?” (corect: „Ce aţi putea face în calitate de candidat”), vecinătatea neeufonică „ca... candidat” putând fi evitată nu prin intercalarea conjuncţiei şi, ci prin intermediul unor sinonime perifrastice ale prepoziţiei ca (în calitate de, fiind, drept, decât), ca în exemplele:
„Ca şi cetăţean, am avut nevoie de informaţii publice în....” (corect: „Fiind cetăţean...”).
„Cele cinci accidente au avut ca şi cauză poleiul...” (corect: „Cele cinci accidente au avut drept cauză...).
Uneori, elementul de relaţie ca şi poate lipsi fără ca enunţul să sufere: „Ca şi copil, am fumat şi eu câteva ţigări...” (corect: „Copil, am fumat şi eu...”).
Răspândirea clişeului ca şi pentru evitarea unor cacofonii a căpătat amploare, folosindu-se nejustificat şi în situaţiile în care cuvântul urmat de conjuncţia şi nu începe cu ca. Exemple:
Ca şi artist... (corect: ca artist), ca şi pastor (corect: ca pastor), „Eu, ca şi persoană, mi-am exprimat opiniile.” (corect: „Eu, ca persoană, mi-am exprimat opiniile.”).
Dacă intercalarea conjuncţiei şi este total contraindicată pentru evitarea unei cacofonii, folosirea virgulei în acest scop devine inutilă şi ridicolă atât în limbajul scris, cât şi în cel oral.
Cu toţii vrem şi ne place să fim COOL în diferite domenii: vestimentar, tehnologic, etc., iar acum, că am descoperit un nou aspect în care putem realiza lucrul acesta, vă invit să nu neglijăm unul din lucrurile care ne definesc: utilizarea corectă a limbii materne!

Arta iertării

Fiecare om ar trebui să aibă un cimitir personal respectabil, în care să poată îngropa greşelile prietenilor lui.
Mark Twain

Cu ceva timp în urmă, de ziua mea, am primit o carte pe care era scris acest motto, precum şi un sincer „Îmi pare rău!”. Atunci am început să calc firav, dar sigur, pe lungul drum al iertării. Am învăţat că a ierta este o adevărată artă şi că fiecare dintre noi poate fi un artist! Am fost rănită de oameni şi rana cea mai greu de vindecat şi de iertat e cea produsă de persoanele la care ţin... deoarece este „mai uşor să ierţi un duşman decât un prieten.” (Willliam Black) Este atât de uşor să rănim, dar după ce suntem răniţi la rândul nostru şi vedem ce implică iertarea, poate că vom învăţa să nu-i mai rănim pe cei dragi! Ne trăim existenţa cufundaţi în superlative: avem impresia că iubim prea mult, că oferim prea mult, doar că atunci când vorbim despre iertare se pare că avem mari restanţe, deoarece iertăm prea puţin...
Răsfoind câteva site-uri, am descoperit o afirmaţie pe cât de surprinzătoare, pe atât de adevărată: „Iertarea este drumul care-l face pe om fericit.” Începem să vorbim despre iertare doar atunci când apare o greşeală, o rană care pare să fi luat şi ultima fărâmă de fericire, iar o resuscitare pare imposibilă. Continuând linia lui „prea”, constatăm: prea multă ură acumulată, prea multă ranchiună, prea multă tristeţe şi ostilitate adunate într-o biată inimă a unui chip de lut.
Iertarea!!!... sublim cuvânt! Dacă ar fi trebuit să vorbesc despre iertare înainte de a mi se greşi, nu aş fi ştiut să spun prea multe, decât poate un: „E bine şi trebuie să ierţi!... şi puţină filosofie pentru a demonstra teoretic acest lucru. Şi asta pentru că înainte de a fi confruntată direct cu acest subiect, nu ştiam ce implică iertarea. Înţelegi iertarea atunci când ierţi, înveţi iertarea atunci când alegi să ierţi şi când înţelegi interdependenţa dintre a oferi şi a primi iertare...
În acest context, nu pot să nu împart oamenii în mai multe categorii. Astfel, există persoane pentru care iertarea vine foarte greu; persoane care spun că iartă, dar nu uită; persoane care poate iartă cu mintea, dar nu cu sufletul; persoane pentru care iertarea este direct proporţională cu gravitatea greşelii şi persoane inflexibile, care habar nu au ce înseamnă la nivel practic acest cuvânt. Deoarece iertarea împlică un drum, cred că în mare parte toate aceste ipostaze au fost încercate şi traversate de cel care a învăţat în cele din urmă să ierte. Dacă la început, acordarea iertării poate fi străină de noi, confruntaţi fiind cu situaţia în care avem nevoie de iertare şi de a o oferi, învăţăm mai întâi să iertăm cu mintea, apoi, mai greu, şi cu sufletul.
Iertarea înseamnă libertate. Şi asta pentru că iertarea aduce mai multe beneficii celui care iartă decât celui care este iertat. Dacă am vedea iertarea ca fiind eliberarea din închisoarea emoţională în care ranchiuna ne ţine prizonieri, am opta pentru iertare în locul urii. De ce să iertăm? Fiecare dintre noi a întâlnit oameni care l-au rănit, umilit şi din această cauză a fost prins în vârtejul mâniei, depresiei şi resentimentului. Iertăm ca să putem trăi împăcaţi cu noi înşine, pentru ca să putem merge mai departe cu fruntea sus, lăsând în urmă tot ceea ce ne-a făcut rău. De fapt, iertarea nu este altceva decât remediu pentru un suflet rănit, iar oferind-o nu facem un favor celuilalt, ci ne facem nouă cel mai mare bine. Poate că o inimă rănită care oferă iertare nu va renaşte ca pasărea Phoenix din propria cenuşă, dar va renaşte. Va fi o persoană rănită, dar o persoană nouă, eliberată de ranchiună, de resentimente, o persoană care a învăţat iertarea şi prin oferirea ei îşi dă de fapt sieşi o nouă şansă de a merge mai departe, unica şansă de altfel.
Iertarea de sine
De multe ori însă, pentru a putea oferi iertare, trebuie ca mai întâi să ne iertăm pe noi înşine pentru că doar o inimă împăcată cu sine poate oferi iertare. Nu poţi oferi şi nu poţi primi iertare dacă nu ai reuşit să ierţi mai întâi ceea ce ţi-ai făcut ţie însuţi. Iar asta implică recunoaşterea greşelii şi a faptului că imperfecţiunea caracterizează fiinţa umană. Acceptarea situaţiei constituie cel mai important pas. Timpul nu mai poate fi dat înapoi şi oricât de multe reproşuri am avea, nimic nu poate schimba realitatea. Aşa că, indiferent cât de mult doare, indiferent cât de mult am rănit sau ne-am rănit, pentru a ierta trebuie să facem acest prim şi important pas: să ne iertăm pe noi înşine.
Bucuria de a fi iertat
Pe de altă parte ce poate fi mai liniştitor, mai reconfortant decât să ştii că eşti iertat atunci când ai greşit!? Când povara şi greutatea păcatului apasă asupra sufletului, când întregul echilibru sufletesc îţi este răsturnat şi tânjeşti să primeşti iertare... Pare un deziderat!! Iar când în cele din urmă acest mare dar este primit, viaţa capătă sens şi găseşti puterea de a merge mai departe... Nimic altceva nu echivalează cu darul iertării şi cu beneficiile lui. Îmi place să mă gândesc la iertarea divină de care ne putem bucura fiecare. Greşim mereu, mereu, iar fiecare păcat este îndreptat în mod direct împotriva Creatorului nostru, care nu ne reproşează, ci ne oferă cu dragoste acest dar nemeritat. Dacă am reţine acest aspect, am fi şi noi mai iertători cu cei care ne greşesc! Cu adevărat a greşi e omeneşte, iar a ierta este divin. Nu putem separa iertarea de iubire deoarece doar iubirea generează iertare: „Cât timp iubeşti, ierţi!” (La Rochefoucauld) Doar aşa se explică iertarea lui Dumnezeu, iertarea mea şi... iertarea ta! Aşa că gândeşte-te la cât de mult ţi s-a iertat şi atunci nu vei putea decât să oferi iertare.
Trăim într-o lume a păcatului, o lume alcătuită din oameni imperfecţi, în care rănile sunt inevitabile, iar pentru obţinerea păcii şi echilibrului sufletesc avem nevoie de iertare. Alegând ura în locul iertării, trebuie să ţinem cont de faptul că „ura este ca acidul: distruge mai întâi vasul în care e ţinut şi apoi ceea ce are în preajmă.”
Raportându-ne la divinitate, Dumnezeu ne porunceşte să iertăm ori de câte ori suntem răniţi şi să ne împăcăm ori de câte ori este posibil, pentru că viaţa este prea scurtă ca să procedăm altfel, iar cu timpul „vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare dinaintea... unui mormânt nu mai are niciun sens.” (Jorge Luis Borges).
„Dacă nu ierţi - dacă laşi mândria, resentimentele, încăpăţânarea şi autoapărarea să stea în calea ta - vei deveni o persoană dificilă şi plină de amărăciune. Vei purta în inima ta o povară care va strivi umanitatea din tine. Vei deveni mai rece cu fiecare zi ce trece. Vei muri!” (John Ortberg)
Ne ducem existenţa presărată cu păreri de rău şi regrete pentru că... nu putem altfel. În tot acest tumult, suntem într-o continuă căutare: a fericirii, a succesului... dorindu-ne astfel să punem bazele unei vieţi trăite din belşug. Nu ne vom putea bucura însă, dacă nu includem în viaţa noastră şi iertarea. În sens contrar, ne distrugem unica „punte pe care trebuie să trecem noi înşine.” (Iacob Negruzzi)
Şi da! Cred că aşa cum, metaforic vorbind, Dumnezeu are o mare întinsă în care păcatele noastre sunt aruncate şi uitate, iar pescuitul este interzis, în acelaşi fel „fiecare dintre noi ar trebui să aibă un cimitir personal respectabil, în care să poată îngropa greşelile prietenilor lui.” Dar... să nu începem să numărăm mormintele!